Predicții ale Zilei lui YHWH

Don K. Preston

Extras din cartea „Așa Tată, așa Fiu, pe nori de Slavă

Vom examina acum trei predicții din Noul Testament și sursele lor din Vechiul Testament, dintre multele care pot fi studiate, ca să demonstrăm că Isus, Pavel și Petru, toți au folosit conceptul veterotestamentar al Zilei Domnului ca să vorbească despre lucrarea de judecată a lui Christos.

Matei 16: 27-28 (Isaia 62).

Unul dintre cele mai semnificative predicții privitoare la Ziua Domnului din zilele din urmă, consemnată în Vechiul Testament se găsește în Isaia 62.

„Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: ‘Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El şi răsplătirile merg înaintea Lui.’” Ei vor fi numiţi „Popor sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului”. Iar pe tine te vor numi „Cetate căutată şi nepărăsită”. (v. 11-12).

În această profeție se spune că YHWH avea să vină cu judecată ca să răsplătească poporul. Vezi comentariul de mai sus referitor la aluzia acestui pasaj la Psalmul 62: 12.

În Matei 16: 27, Isus citează această profeție, doar că acum, în loc ca YHWH să vină pentru răsplătire, este Isus Domnul. Isus a spus că Tatăl i-a încredințat toată judecata și El aici prezice că profețiile din Vechiul Testament privitoare la venirea lui YHWH din zilele din urmă, aveau să fie împlinite de El, Domnul. Isus și-a însușit funcțiile Tatălui.

Isus în mod categoric plasează venirea Lui în timpul vieții audienței Lui. „Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.” (v. 28). Acest pasaj a produs comentatorilor multă consternare.

În timp ce unii încearcă să spună că Schimbarea la față, (de acum încolo Transfigurarea) învierea, sau chiar Rusaliile au fost împlinirea acestor cuvinte, toate aceste sugestii eșuează în a recunoaște că venirea Împărăției avea să fie venirea lui Christos cu judecată ca să răsplătească tuturor oamenilor.[1] (vezi 2.Tim. 4: 1; Apoc. 11: 15 și cont., etc.). Ceea ce Isus a profețit în Matei 16: 27-28 a fost venirea lui cu judecată. Acest lucru, evident nu s-a întâmplat la Transfigurare, la Înviere sau la Rusalii.

Transfigurarea a fost o vedenie a parousiei conform lui 2.Petru 1: 16-19. Mai multe despre acest aspect mai târziu. Oricum, nu a fost împlinirea promisiunii lui Isus. Fiind o vedenie a parousiei, este important să observăm că Transfigurarea nu a fost o viziune a sfârșitului timpului sau a distrugerii universului. A fost o viziune a trecerii slavei Vechiului Legământ, slavei lui Moise, și sosirea slavei transcendente a lui Christos. Viziunea Schimbării la față L-a identificat pe Isus ca Divinitate, fiindcă Bath Kohl, vocea lui Dumnezeu a spus, „Acesta este Fiul Meu preaiubit” (Luc. 9: 35).

Transfigurarea (și învierea și Rusaliile, din același motiv), nu au putut fi împlinirea promisiunii lui Isus din cauza elementului timp implicat. Beasley-Murray are dreptate,

„Cu greu poate fi realist a presupune că Isus a putut afirma că unii din cei ce au stat acolo nu aveau să guste moartea până ce nu vor fi văzut sosirea împărăției lui Dumnezeu, dacă s-a referit la un eveniment care avea să aibă loc șase zile mai târziu. În ciuda argumentelor unor teologi în mod contrar, implicația naturală a limbajului este că în timp ce anumiți indivizi vor supraviețui să vadă împărăția, alții vor muri înainte de eveniment, iar aceasta sugerează un interval de ani, mai degrabă decât de zile, înaintea împlinirii predicției.”[2] (accentuarea lui).

Mai departe, Transfigurarea nu a putut fi împlinirea predicției lui Isus din cauza textului grecesc. În Marcu 9: 1, cuvintele lui Isus sunt, literalmente, „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea, până nu vor fi văzut Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” (Marcu 9: 1, NTSBR, la fel traduce și Biblia Traducerea Fidelă, 2015).

Traducerea normală a acestui text este, „Unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” După cum observă Gentry, „Aici „venind” nu este așa acum pare să sugereze cuvântul în limba Engleză, în actul venirii (până ei o vor vedea venind), ci practic, sau deja venită, singurul sens care poate fi pus asupra participiului perfect folosit aici.” [3] Cu alte cuvinte, unii, din marea mulțime care au stat lângă Isus (Marcu 8), aveau să trăiască ca să privească retrospectiv întemeierea Împărăției ca o realitate realizată.

Acum, mileniștii insistă că Transfigurarea a fost o vedenie a întemeierii ultime, încă în viitor, a împărăției la inaugurarea mileniului.[4] Totuși, Isus nu a spus că numai o parte mică a acelei mulțimi va trăi șase zile ca să vadă o viziune a viitoarei întemeieri a Împărăției. El a spus că „unii” (câțiva), sugerând că doar o minoritate din acea mulțime va trăi să privească înapoi la realitatea întemeierii Împărăției în reabilitarea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Ceea ce a prezis Isus în Matei 16: 27-28 și pasajele paralele, a fost reabilitarea și glorificarea Sa. În Matei 16: 21- 24, Isus a prezis moartea Sa prin mâna autorităților și apoi El și-a chemat ucenicii să-L urmeze în aceiași moarte dacă este necesar. El apoi îi asigură că unii dintre ei vor trăi să-L vadă acționând în același fel divin și suveran ca și Tatăl. El avea să vină ca Domn, așa cum a promis Isaia. Făcând astfel, nedreptatea respingerii Sale avea să fie răzbunată și El reabilitat. După cum spune McKnight,

„Înainte ca ucenicii lui Isus să moară ei aveau să-L vadă pe Isus reabilitat ca adevăratul profet al lui Dumnezeu trimis națiunii. Este rezonabil, atunci, să susținem că această reabilitare a avut loc când Ierusalimul a fost devastat de către Roma ca pedeapsă a lui Dumnezeu pentru necredința față de legământ.”[5]

Permiteți-ne să subliniem din nou că promisiunea din Matei 16: 27-28 este promisiunea de reabilitare a suferințelor și patimilor lui Isus. Isus a promis că era pe punctul de a muri, dar că acel eveniment în care va acționa cu autoritate suverană, avea să reabiliteze acea moarte. Oricum, Transfigurarea a avut loc înainte de patima lui Isus. Cum a putut ea să slujească ca o reabilitare a patimilor dacă ea a avut loc înainte de patimile lui Isus?

În Ioan 16: 4 Isus a spus ucenicilor Săi, „V-am spus aceste lucruri – (promisiunea persecuției, DKP) - pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceți aminte că vi le-am spus.” Cu alte cuvinte, împlinirea promisiunii îi va determina să privească înapoi la promisiunea Lui. Ucenicii, conform promisiunii aveau să privească înapoi la un eveniment care să fie reabilitarea suferințelor lui Isus (și ale lor!), iar Transfigurarea nu se califică ca fiind aceea promisiune, fiindcă ea a avut loc înainte de suferințele lui Isus (sau ale ucenicilor). Doar un eveniment care a avut loc după Patima Sa și o perioadă de persecuție a ucenicilor, a putut împlinii promisiunea din Matei 16: 27-28.

Prin urmare, aspectul judiciar al acestei promisiuni este cel care elimină Învierea, Rusaliile și Transfigurarea ca și candidați pentru împlinirea promisiunii lui Isus. Pentru că, așa cum am văzut, Isus nu a venit cu judecată la Înviere, Rusalii și Transfigurare.[6]

Aceste postulate, de asemenea, eșuează să recunoască că Matei 16: 27 se referă la promisiunea soteriologică și escatologică a lui Dumnezeu pentru Israel.

O escatologie separată de zilele din urmă ale lui Israel și de nădejdea lui Israel, nu este escatologie biblică! Teologii ca McKnight și Wright [7] au dreptate când îi cheamă pe cercetătorii Bibliei să realizeze că Isus a fost un profet al lui Israel și un profet pentru Israel (cf. Matei 15: 24). Isus „a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor” (Rom. 15: 8). Acestea au fost promisiunile Vechiului Testament făcute părinților lui Israel. Până când cercetătorii Bibliei nu încep să examineze lucrarea lui Isus în acest context, înțelegerea și interpretarea greșită a lucrării Lui și a Scripturii este garantată. Acest lucru este adevărat și pentru Matei 16: 27.

Matei 16: 27 este un citat din Isaia 62: 11. Acolo YHWH a promis că vine să salveze pe Israel. Și totuși, în Matei 16: 27 Isus spune că El este cel care vine cu judecată. Idea este că nu poți despărți Matei 16: 27 de legătura lui cu promisiunile escatologice și soteriologice ale lui Israel. Acele paradigme care nu au loc pentru Israel în escatologia lor, spre exemplul, perspectivele amilenistă și postmilenistă, nu pot oferi o explicație biblică pentru Matei 16: 27-28, fiindcă ei văd împlinirea textului încă în viitorul distant, în tot acest timp insistând că promisiunile lui Israel au fost împlinite la Cruce/Rusalii. Noi suntem de acord cu afirmația lui McKnight dar nu și cu felul în care el aplică această afirmație:

„În viziunea lui privitoare la istoria umană, Isus nu a privit mai departe de AD 70, și la această dată, AD 70, El a atașat viziunile mântuirii finale, judecății, și consumarea împărăției lui Dumnezeu în toată gloria ei.”[8]

Cei care separă pe Israel de escatologie nu văd o astfel de semnificație.[9] Pe de-o parte ei susțin că judecata din Matei 16: 27 este încă în viitor, și de cealaltă parte ei o despart de promisiunile făcute lui Israel. Mai departe, ei schimbă natura zilei Domnului făcând judecata din cardul istoriei – în slava Tatălui – să fie o judecată care pune capăt istoriei.

A ignora contextul Iudaic al profeției referitoare la Ziua Domnului din Isaia 62 este greșit. Iar a ignora sau a schimba natura motivului Zilei Domnului dintr-un eveniment în cadrul istoriei într-un cataclism care pune capă istoriei, este fără merit. Afirmația lui Isus din Ioan 5, conform cărei avea să judece în locul Tatălui, ar trebui să fie un principiu călăuzitor în definirea naturii parousiei lui Christos. Acest lucru este confirmat și de Apocalipsa, unde Isus din nou citează Isaia 62. În îndemnul de final al cărți Apocalipsa, Isus reiterează cuvintele din Matei 16: 27-28, doar că de această dată adaugă o urgență suplimentară, „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc. 22: 12). Sunt câteva lucruri pe care acest citat și promisiunea ar trebui să ni le spună.

Mai întâi, Ioan ne spune că parousia și noua creație prezentată mai sus în pasaj avea să fie împlinirea a ceea ce profeții au prezis (Apoc. 10: 7 și cont.; 22: 6). Cu alte cuvinte, Apocalipsa are de-a face cu consumarea speranțelor profetice ale lui Israel.[10] Este despre consumarea Istoriei Legământului nu despre Escatologie Istorică.

Doi, Isus, în Matei 16, a spus că venirea Sa cu judecată pentru a împlini Isaia 62 avea să aibă loc în generația Lui. El acum, în Apocalipsa, proclamă că vremea a sosit (Apoc. 1: 1-3). El avea să vină în curând.

Trei, parousia lui Isus, așa cum este ea prezentată în Apocalipsa, este Apocalipsa Lui, este descoperirea lui Isus Christos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apoc. 1: 1-3). Cartea Apocalipsa îl descoperă pe Isus. Dar ce descoperă Apocalipsa despre Isus? Pe lângă faptul că descoperă când avea să vină, venirea lui pe nori descoperă Cine este El.

Apocalipsa 19 descrie venirea „Cuvântului lui Dumnezeu”:

„Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi ... Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apoc. 19: 13-15).

Parousia lui Christos îl descoperă ca fiind Dumnezeu, Domnul domnilor.

În Vechiul Legământ, Tatăl, Domnul oștirilor (YHWH Savaoth), adică Domnul armatelor cerești, este cel care a venit cu judecată. El a fost numit, cel Atotputernic (El Shadai). În Apocalipsa, oricum, imediat după promisiunea, „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”, Isus spune, „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic” (Apoc. 1: 7-8, accentuarea mea).

Descoperirea Lui ca Domn al oștirilor, călărind pe caii cerului este un motiv important. Trebuie oare să credem că Isus va veni din cer pe un armăsar alb? Este important să vedem că în Vechiul Testament când Domnul oștirilor s-a arătat pe caii cerului, ochiul fizic nu a putut vedea acel eveniment. Domnul a trebuit să deschidă ochii observatorului pentru a-i permite acestuia să vadă armatele cerului.

În 1.Împărați 6, Elisei și slujitorul lui au fost în cetatea Dotan. Împăratul Siriei a împresurat cetatea în timpul nopții pentru a-l ucide pe profet. Dimineața slujitorul lui Elisei a ieșit afară și a văzut forțele siriene, după care, a fugit la profet lamentându-se de moartea lor iminentă. Elisei l-a dus pe tânărul lui slujitor afară și s-a rugat Domnului: „Doamne, deschide-i ochii să vadă” (v. 17). Și Domnul „a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.”

Au fost aceștia cai fizici, biologici? Cu siguranță au fost caii cerului, caii pe care Isus ca Domn al oștirilor avea să-i călărească venind împotriva Babilonului! Totuși, este foarte clar că acești cai și aceste care de foc au fost invizibile pentru ochiul uman, până când Domnul a deschis ochii privitorului. (compară Deuteronom 33: 2 cu Psalmul 68: 17 și cont.). De ce ar trebui să credem că venirea lui Isus din Apocalipsa trebuie să fie un eveniment din sfera vizibilității optice? În Vechiul Testament, YHWH, Domnul Oștirilor, a acționat în istorie ca să-Și distrugă dușmanii. Caii și carele de foc cerești au fost prezente dar nu au fost optic vizibile până când YHWH a deschis ochii privitorului. În Apocalipsa Isus este descris venind din cer călare pe un cal alb urmat de oștile cerești, iar a doua venire îl descoperă ca Domn al domnilor și Împărat al împăraților. Noi sugerăm că asocierea lui Isus cu armatele și caii cerești, neagă faptul că Apocalipsa 19 descrie un eveniment optic, vizibil. Mai degrabă, ea demonstrează venirea lui Isus în slava Tatălui.

[1] Vezi lucrarea mea Poți crede că Isus a spus asta? Pentru o discuție mai amplă referitoare la Matei 16: 27-28, Lucrarea examinează sugestiile oferite pentru împlinirea parousiei, adică Transfigurarea, Învierea, Ziua Cincizecimii și arată șubrezenia fiecărei sugestii. Singurul eveniment care a avut loc în cadrul generații lui Isus a fost venirea Lui la căderea Ierusalimului în AD 70, când lumea vechea a Legii, păcatul și moartea au fost judecate și lumea noului Legământ al lui Christos a rămas triumfătoare. [2] G.R. Beasley, Jesus and the Kingdom of God (Grand Rapids, Paternoster, Eedrmans, 1986) 188 [3] Kenneth Gentry, He Shall have Domninion, (Tyler, TX. Institute for Christian Economics, 1992) 225+ [4] De fapt perspectiva milenistă spune că Isus a promis că uni din cei ce au sta acolo aveau să trăiască șase zile ca să vadă promisiunea unei promisiuni! Matei 16: 27-28 este promisiunea împărăției. Totuși, ni se spune că șase zile mia târziu ucenicii au văzut Transfigurarea care a fost o promisiune vizionară puternică a Împărăției. Deci, Transfigurarea devine o promisiune a unei promisiuni, în loc să fie împlinirea promisiunii. [5] Scot McKnight, A New Vision for Israel, (Grand Rapids, Eerdmans, 1999) 136 [6] Noi suntem de acord că Transfigurarea, după cum am accentuat, a fost o viziune a parousiei, și deci a judecății. Nu a fost în orice caz împlinirea promisiunii lui Isus. [7] Scot McKnight, A New Vision for Israel, The Teachings of Israel in National Context (Grand Rapids, Eerdmans, 1999); N.T. Wright, The New Testament and the People of God, (1992) and, Jesus and the Victory of God, (Minneapolis, Fortress, 1996) [8] McKnight adaugă imediat că, contrar așteptărilor lui Isus, „istoria a luat alt curs.” McKnight insistă că aceasta nu înseamnă că Isus s-a înșelat. Noi obiectăm. Dacă așteptările lui Isus au fost greșite atunci El a greșit. Totuși, noi credem că Isus, în așteptările lui escatologice a fost deplin corect să vadă AD 70 ca fiind încheierea, și că acțiunile definitive ale lui Dumnezeu din acel moment au fost exact ceea ce Dumnezeu a intenționat. Noi susținem că din punct de vedere escatologic Isus nu a privit dincolo de AD 70, dar că în legătură cu istoria de după acel punct, Isus a văzut mântuirea curgând la toți oamenii. [9] Este important să observăm că postmileniștii aplică Matei 16: 27-28 la parousia lui Christos din AD 70. DeMar, Last Days Madness; Obsession of the Modern Church, (Atlanta, American Vision, 1994) 34+. Totuși, mulți care fac asta apelează apoi la pasaje cum sunt 1.Corinteni 15 și 1.Tesaloniceni 4: 13 cont ca dovadă a unei încă viitoare parousii fizice la un presupus sfârșit al istoriei umane. Ei eșuează să vadă că făcând astfel, ei separă aceste texte de „dana de acostare” din schema escatologică a lui Israel și contrazic pe Pavel care a declarat categoric că escatologia lui nu este altceva decât „nădejdea lui Israel” (Fapte 24-28). [10] Vezi cartea mea Cine este acest Babilon? pentru o discuție mai amplă a cărții Apocalipsa, care este împlinirea promisiunilor făcute lui Israel. Perspectiva Reformată – îmbrățișată de majoritatea amileniștilor – referitoare la Apocalipsa ca o polemică împotriva Bisericii Catolice pur și simplu ignoră acest fapt fundamental. Apocalipsa nu este despre Catolicismul Roman sau papă. Este despre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Aceasta însă nu exonerează Catolicismul de erori doctrinare sau istorice. Doar afirmă că se ignoră hermeneutica corectă de interpretare a Apocalipsei.